Chiar Manuc ne-a spus să nu-l facem iar ca pe vremea lui

Chiar Manuc ne-a spus să nu-l facem iar ca pe vremea lui

"Cini mai vre’ să viețuiască ca pe vremile cari s-au dus?" ne zice Manuc Bei, pe la 4 dimineața, într-una dintre cele 15 pivnițe boltite în curs de reamenajare ale Restaurantului Hanu’ lui Manuc. "Aiasta îi ca și cum aș fi voit să trăiesc pe vremea me ca în zilele lui Mihnea Vodă Turcitu!"

Toate astea se întâmplă din cauză că duhul celebrului armean care a construit Hanul se arată uneori constructorilor care muncesc încă în subsol, la cramă. E singurul loc care încă nu este gata-gata în noul restaurant. Curtea e gata, ceardacul e gata, salonul e gata - și deja își primesc oaspeții; mulți foarte suprinși de noua înfățișare a Hanului.

Nu-i place să sperie pe nimeni – Manuc e o stafie foarte cumsecade, care ne-a dat multe sfaturi despre cum să reînviem acest loc care a însemnat foarte mult pentru el. De pildă s-a opus categoric decorării locului cu căruțe cu flori, blănițe de lup, capete de mistreț și alte asemenea clișee de "restaurant tradițional românesc", chipurile.

"L-am zidit unde fusese Curte Domnească, aista a fost loc mare cât am trăit eu. S-a făcut aicea Pacea de la Bucureșci, nu era loc de prostime desculță!"

I-am dat dreptate, așa că noul restaurant din Han a fost amenajat după planurile arhitectului Dragoș Epure într-un stil care combină parfumul de epocă al curții interioare cu galerii de lemn în arcade cu rezolvări moderne, desenate simplu și curat – în special în interioarele restaurantului.

Și tot Manuc Bei, fost negustor, bancher, antreprenor, aventurier și agent secret, "care a descurcat pe toți din nenorocire", ne-a împărtășit ce îi trebuie restaurantului nostru ca să aibă succes, indiferent de epocă.

"Va trebui un băiet bun la cuhnie și să plecați urechea la vrerea mușteriilor".

Promitem să-i ascultăm povața, că mare dreptate are.

Află totul despre întregul complex Hanul lui Manuc.

Opinii? Sugestii?
Citygrill te ascultă!
0731 49.18.49
office@citygrill.ro



Abonare newsletter



Descoperă Hanul
Istoria Restaurantului Hanu' lui Manuc
Hanu' lui Manuc renovat
Mâncare tradițională
Muzică populară live
Organizare evenimente
Restaurant centrul vechi

Rezervări





Căutăm parteneri
Grupul City Grill caută locații cu
potențial pentru noi restaurante.

octav.dura@citygrill.ro

Căutăm furnizori
Grupul City Grill caută furnizori de
produse alimentare de calitate.

paul.iftode@citygrill.ro

Suntem pe Trip Advisor
Află ce cred clienții noștri despre
experiența din restaurantul nostru.

Hanu' lui Manuc




hanu-lui-manuc-istoric hanu-lui-manuc-renovat mancare-romaneasca-traditionala muzica-populara-live organizare-evenimente-petreceri restaurant-centrul-vechi